Prima pagină » Câteva zile

Category Archives: Câteva zile

Ziua 94


“După joc, și regele și pionul merg în aceeași cutie.”

Ziua 93

Azi mi-am adresat o întrebare… Cât de puternică sunt în cea mai neprielnică clipă?

Ei bine… sunt determinată, știu ce vreau și ce pot, unde-mi sunt limitele dar când ochii mei văd ceva ce nu îmi face plăcere… mă descurajez. Evident că pe moment… apoi mă ridic din mocirla ce mi-o crează mintea și încep să-mi revin la normal. Totuși în clipa în care am căzut… simt că nimic nu mă poate face să zâmbesc. Încep să-mi fac scenarii negative care mă adâncesc și mai tare în depresie. E un dușman nemilos mintea umană! Și de fiecare dată când simt că-mi dispare puterea, pun mâna pe o carte și citesc. E un medicament foarte bun. Oricât ar fi lumea din jurul meu de binevoitoare, nu știe să mă încurajeze așa cum face o carte. Acesta este tratamentul meu împotriva “bolilor” de minte.

Iris

Ziua 92

Când vrei să uiți pe cineva, înseamnă că te gândești la el.

Jean De La Bruyere

Ziua 91

Acum sunt tristă, acum știu că așa e mai bine.
De ce există oare atâta îndoială în sufletul meu?

De aș putea închide ochii și totul să dispară.. ahh, ce bine-ar fi. Acum știu că mintea poate deveni cel mai mare dușman al omului.

Minteo revino-ți și fii demnă de mine!

Ziua 90

“Omul nu este decât o trestie, cea mai fragilă din natură: dar este o trestie gânditoare. Nu este nevoie ca universul întreg să se înverşuneze împotriva lui pentru a-l zdrobi. Un abur, o picătură de apă sunt de ajuns pentru a-l ucide. Dar chiar dacă universul întreg l-ar zdrobi, omul tot ar fi mai nobil decât cel care-l ucide…”

Blaise Pascal